PARFUMUL TRANDAFIRULUI
platformă e-learning
Într-o casă de la
marginea unui sătuc frumos de munte locuia un băiat pe nume Trandafir, împreună
cu bunicii săi. Pe prispa casei se aflau ghivece cu crini, petunii și
cerceluși. Curtea era curată, cu o grădină plină de legume..
Trandafir era un băiat
vesel, cu părul negru și ochii verzi. Numele de Trandafir i-a fost dat de mama
lui, după numele unui actor care venise în satul lor, demult, cu o trupă de
teatru, și însemna frumusețe și iubire.
Trandafir a rămas fără
părinți de mic, iar bunicii l-au crescut cu toată bunătatea lor.
În fiecare zi
băiatul mergea la școala din sat. Fiindcă nu avea bani de uniformă, Trandafir
era nevoit să meargă cu hainele cu care lucra în gospodărie. Din această cauză
hainele lui erau uzate, iar bani de altele noi nu avea.
Pe drumul către școală
se întâlnea cu Nicolae și Ancuța, doi frați gemeni, cu părul blond și ochii
mari. Și ei erau crecuți de o mătușă. Împreună mergeau uneori la râul din
apropiere, ca să se scalde.
După ce terminau
cursurile, Trandafir îi ajuta în gospodărie pe oamenii bătrâni din sat. El
făcea diverse treburi: căra lemne, aducea apă de la fântână, uda plantele din
grădină sau stătea la povești cu aceștia. Uneori o ajutau și cei doi gemeni.
Când termina treaba, băiatul primea câte un bănuț sau ceva dulce, dar de cele
mai multe ori, primea doar mulțumiri. Dar el era foarte fericit că îi putea
ajuta.
Într-o zi, când se
întorcea cu gălețile pline cu apă de la fântână, Trandafir s-a întâlnit pe
uliță cu Dragoș și Codruț, colegii lui de clasă. Aceștiau erau fii unor oameni
bogați din sat. Erau tot timpul îmbrăcați cu straie alese și foarte populari în
rândul elevilor. Ei nu ratau nicio ocazie de a-l umili pe Trandafir pentru
ținuta lui sărăcăcioasă.
Cu toate că pe uliță
treceau mulți oameni, Dragoș și Codruț nu s-au abținut nici de data aceasta în
a-l umili pe Trandafir:
- Dragoș, știi cumva cine este acest băiat? întreabă Codruț
pe un ton ironic.
- Ei, e un băiat sărman ce face munci pentru cei săraci, la
fel ca el! exclamă Dragoș.
Trandafir
s-a încruntat și le-a zis nimic. De fapt niciodată nu a reușit să riposteze la
ironiile lor. Băiatul a rămas înțepenit în loc, iar Dragoș și Codruț au trecut
pe lângă el, îmbrâncindu-l într-un copac de pe marginea drumului. În acel
moment i-au căzut din mâini gălețile cu apă și toată apa s-a împrăștiat pe jos.
Dragoș și Codruț râdeau în hohote, mulțumiți de fapta lor. Oamenii treceau și
se uitau la Trandafir: unii cu milă pentru băiat, alții îl criticau că nu a
fost atent, dar nimeni nu a sărit ca să îl ajute. Între timp au ajuns și
gemenii Nicolae și Ancuța. Au ridicat
gălețile goale de jos și l-au ajutat pe Trandafir să se ridice, care era foarte
furios.
La
toată scena a asistat nea Miron, un uncheș căruia Trandafir îi făcea uneori
treburi în gospodărie. Fusese la câmp, să vadă dacă fânul era bun de cosit, și
acum se odihnea sprijinit într-un toiag, la umbra unui copac aflat în
apropierea locului unde Trandafir a fost îmbrâncit.
Nea
Miron îl cunoștea pe Dragoș deoarece era rudă cu familia acestuia. Părinții lui
Dragoș erau oameni serioși, respectați de săteni. Nea Miron a povestit
părinților lui Dragoș despre fapta celor doi băieți. Aceștia au discutat cu
părinții lui Codruț și au hotărât împreună să le dea o lecție.
Părinții
celor doi băieți le-au spus acestora că au probleme cu banii, iar ei trebuie să
vândă foarte multe lucruri din casă, inclusiv straiele lor bune de școală,
pentru a acoperi o datorie urgentă. Însă, dacă vor bani pentru târgul de
duminica, nea Miron are nevoie de cineva care să îl ajute la cosit fânul. Dragoș
și Codruț nu au îndrăznit să comenteze nimic fiindcă știau că părinții lor sunt
foarte severi.
După
câteva zile s-au terminat banii pe care îi aveau strânși, iar Dragoș și Codruț
au fost nevoiți să meargă la nea Miron la poartă și să își ofere ajutorul la
cosit.
În
primele zile, când Dragoș și Codruț se întâlneau cu Trandafir și gemenii pe
ulițele satului, aceștia traversau pe partea cealaltă a uliței; le era rușine
de noua lor condiție.
Dar
într-o zi, Trandafir i-a oprit pe Dragoș și Codruț și le-a spus:
- Să știți că sunt tare bucuros că vreți să îi ajutați pe
acești oameni! Iar pentru fapta voastră, nu vă port pică, am uitat totul!
Chiar
dacă părinții celor doi băieți le-au spus că a fost doar o lecție pentru ei din
cauza comportamentului lor fățarnic, Dragoș și Codruț continuă să îi ajute pe
oamenii în nevoi, alături de Trandafir și cei doi gemeni, Nicolae și Ancuța,
copiii fiind acum buni prieteni.